Dupa o perioada extrem de stresanta in care populatia lumii a trebuit sa respecte restrictii care mai de care mai dificil de suportat, liderii politici din majoritatea tarilor dezvoltate au dat semnalul, prin intermediul trusturilor de presa, ca activitatile trebuie reluate pentru a se evita colapsul economic. Aceasta repornire a motoarelor economice nu va fi facila, deoarece atat companiile, cat si consumatorii vor intampina obstacole in adaptarea la noul mediu de lucru.
Chiar daca factorii decizionali doresc sa obtina de fiecare data din partea specialistilor informatii cat mai exacte, o prognoza economica este dificil de realizat in perioadele de progres, daramite in timpul unei pandemii, insa exista intotdeauna unele scenarii cu sanse de indeplinire mai mari decat altele. Totusi, conform analizelor economice efectuate in ultima perioada sunt semnale ca vom observa o anumita redresare in a doua jumătate a anului 2020, deoarece companiile vor incepe sa-si revina pe masura ce magazinele si centrele comerciale se vor redeschide, iar cumparatorii vor incepe sa injecteze din nou bani in circuitul economic.
Cu toate acestea, probabilitatea este ca aceasta recuperare nu va fi cea mai pronuntata, adica asa-numita recuperare in forma de V. Ar fi nerealistic sa presupunem ca o economie si o societate, care au suferit privatiuni structurale si psihologice fara precedent, vor aparea nevatamate si neschimbate dupa incetarea restrictiilor. Deci ce se poate intampla? In opinia unor economisti americani, acestea ar fi cateva scenarii posibile:
1. Reducerea cererii va afecta productia
Este posibil ca in perioada de dupa eliminarea restrictiilor producatorii sa subestimeze dificultatile care urmeaza, deoarece natura provocarilor s-a schimbat. Pe parcursul ultimului deceniu, productia s-a confruntat cu o serie de incercari economice dure, inclusiv ceea ce in esenta ar putea fi numita recesiunea proprie. Punctul crucial al provocarilor de atunci a fost oferta; astazi, insa, factorul major este cererea scazuta. Multe industrii sunt in impas, companiile se inchid, consumatorii dispar – toate acestea produc efecte multiple pentru productia industriala.
Pe parcursul urmatoarelor doua luni, este evident ca multe companii se vor redeschide, cu respectarea anumitor conditii, si vor reangaja o parte dintre fostii salariati, neavand insa puterea financiara pentru reangajarea tuturor. Cererea de produse nu va putea reveni imediat la nivelul de dinaintea pandemiei, datorita atat diminuarii puterii de cumparare, cat si reducerii numarului consumatorilor pentru anumite linii de produse. Productia va fi dispersata ca urmare a perturbarilor globale si a cererii anemice la nivel mondial.
2. Piata va fi intr-o continua volatilitate
Incertitudinea consumatorilor si volatilitatea pietei vor persista tot restul anului. Este posibil ca virusul sa reapara, data fiind absenta unui vaccin sau a unui tratament eficient, insa companiile se redeschid si angajatii se reintorc la munca. Cert este ca majoritatea consumatorilor vor fi mai precauti cu privire la sanatatea lor, dar si la securizarea locurilor de munca.
Pietele financiare volatile vor lupta pentru a se stabiliza pe masura ce companiile vor incearca sa-si gaseasca echilibrul dupa efectuarea reducerilor bugetare si disponibilizarilor. Companiile si consumatorii, deopotriva, vor incerca sa se orienteze intr-o noua normalitate, impulsionata de schimbarea comportamentului consumatorilor, datorita traiului in carantina, si companiilor, care si-au restructurat operatiunile pentru a raspunde acestor noi nevoi. Toate aceste activitati de pe piata vor fi amplificate de alegerile prezidentiale, care, istoric vorbind, ii scoate pe consumatori din comportamentul cotidian.
Este posibil ca pandemia sa fi schimbat atitudinea populatiei pe piata de consum, astfel ca vom observa o retinere a consumatorilor in efectuarea cumparaturilor, adica vor continua sa cheltuiasca cu zgarcenie chiar si in sezonul de oferte. Bunurile de consum cu vanzare rapida ar putea sa recupereze piata pierduta, insa produsele durabile si alte articole scumpe se vor misca mai greu.
3. Impactul creditelor nerambursate
O consecinta nedorita a unei economii puternice este imprumutul excesiv. A fost o perioada lunga de prosperitate intre recesiuni, in acest ultim deceniu, perioada in care s-a acumulat o suma imensa in datorii corporatiste, datorita unei economii in crestere si a ratelor scazute ale dobanzilor.
Acest mediu economic favorabil a incurajat multe achizitii, ce au lasat nenumarate companii supraindatorate si vulnerabile intr-o economie dura. Un fenomen paralel a avut loc si in randul consumatorilor, care au obtinut credite ipotecare si linii de credit la rate ale dobanzilor foarte mari comparativ cu cele ale companiilor. Somajul ridicat ce se va inregistra pana in 2021 va pune presiune puternica pe aceste datorii de consum.
Aceste conditii economice vor avea anumite implicatii pentru restul anului fiscal 2020, dar si in anul fiscal 2021. Soldurile restante vor avea valori ridicate pana la sfarsitul anului 2020, dar numai pentru anumite industrii. Numarul ipotecilor neplatite si ratelor intarziate la plata ale creditelor de consum vor creste, dar nu se vor ridica la valori catastrofale. Pietele de credit vor mentine lichiditate, cu conditia ca guvernul federal sa acorde sprijin suficient.
4. Recuperare in forma de U
Expertii au furnizat multiple previziuni, care variaza de la presupusa urmatoare mare depresiune pana la o recuperare imediata. Realitatea insa ne semnaleaza ca revenirea va fi undeva la o varianta de mijloc. Desi exista o variatie destul de mare intre cele doua extreme de previziuni, mai mult ca sigur vom avea incertitudine pana la sfarsitul anului, urmata de o recuperare in 2021, determinata partial de noi oportunitati si de reorganizarea industriilor.
Opinia autorului
Dupa criza financiara din 2008, economia americana a avut o evolutie spectaculoasa, cu recorduri pe piata bursiera si nu numai. Inainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus, economia Statelor Unite parea sa functioneze moderat bine, cu o crestere destul de lenta, dar pe trend ascendent. Au existat unele puncte slabe, ce au cauzat ritmul lent de crestere: productia era la un nivel scazut de aproximativ un an, comertul international s-a oprit din crestere, iar investitiile in afaceri s-au redus. In pofida acestor situatii complexe, economia era predictibila.
In aceasta perioada, pandemia determina schimbari atat de rapide in economia americana incat efectuarea unei previziuni nu numai ca este mai dificila ca de obicei, dar se poate spune ca reprezinta o adevarata aventura. Drept urmare, exista probabilitatea ca in 2020, liderul economic mondial sa experimenteze o recesiune accentuata.
Cu toate acestea, eliminarea restrictiilor va permite populatiei sa reia efectuarea sesiunilor de cumparaturi si pentru alte produse decat alimente si materiale sanitare, ceea ce va ajuta economia sa-si revina intr-un ritm dictat de noul comportament al consumatorilor. Cresterea consumului, indiferent de ritm, va determina o crestere a cererii de produse, ce va avea un efect pozitiv asupra productiei, care inevitabil va impulsiona cresterea economica si implicit redresarea mult asteptata.
Surse:
https://www.weforum.org/agenda/2020/03/economic-impact-covid-19/