Istoria ne-a aratat de-a lungul timpului ca politicienii tarilor dezvoltate au incercat mereu sa „convinga”, mai mult fortat, tarile in curs de dezvoltare sa foloseasca un sistem economic cu cat mai putine servicii publice si foarte putine reglementari pentru companiile mari. In cadrul acestui sistem drepturile marilor companii si ale marilor investitori au prioritate fata de orice altceva. Interesele publice si interesele comunitatilor sunt ignorate. Acest sistem se bazeaza pe un set de politici care fac ca viata oamenilor, sanatatea lor, locurile de munca, poluarea, mediul sa devina lucruri neimportante datorita lipsei unui control corespunzator asupra marilor companii.
Astfel de politici au fost impuse tarilor sarace prin diverse metode cum ar fi violenta, amenintari, mita sau imbogatirea unui grup de persoane cu legaturi guvernamentale. Aceste politici adoptate de tarile sarace sunt foarte diferite de politicile pe care natiunile avansate le-au folosit in timpul dezvoltarii lor. Masurile de baza ce au facut ca sistemul economic impus tarilor sarace sa fie nociv au fost urmatoarele:
a) Reducerea cheltuielilor
Este binecunoscut ca una din componentele de baza ale unei economii de succes o reprezinta cheltuielile guvernamentale daca sunt administrate eficient si responsabil. In ciuda acestui fapt, tarilor sarace li se spune ca guvernul trebuie sa cheltuiasca mai putin pentru servicii publice, chiar si atunci cand cheltuielile militare sunt majorate.
Aceasta inseamna ca se cheltuie mai putin pentru apa, salubritate, educatie si asistenta medicala, in conditiile in care in aceste tari sistemele publice existente sunt deja inadecvate. Neglijarea sistemului de servicii publice face ca profesorii si cadrele medicale sa-si piarda locul de munca, unii copii sa nu aiba acces la educatie, iar multi oameni saraci sa nu poata primi tratament nici macar pentru cele mai de baza probleme medicale. In plus, guvernul este incurajat sa reduca salariile si sa opreasca acordarea asistentei pentru cei saraci ajungand pana la eliminarea subventiilor alimentare. Titlul potrivit pentru aceste masuri este austeritate.
b) Eliminarea controlului banilor
Tarilor sarace li se recomanda permanent sa faciliteze infuzia de capital in tara, astfel incat oamenii bogati din tarile dezvoltate sa poata investi mai usor. Mai mult decat orice altceva, cei cu bani doresc un sistem global in care banii sa poata circula liber intre tari fara a fi controlati. Din pacate, acest lucru inseamna, de obicei, ca banii pot iesi foarte repede din tarile sarace, creand instabilitate.
In trecut, multora le-ar fi fost greu sa inteleaga cum derapajele sistemului financiar pot distruge economiile nationale. Insa, criza financiara globala din 2007 a afectat chiar si cele mai bogate tari aratand ca un cataclism financiar nu tine cont de nivelul de dezvoltare al unei tari. Astfel de situatii confirma ca sistemul financiar si controlul banilor sunt foarte importante pentru sanatatea economiilor nationale.
c) Privatizarea
Privatizarea are loc atunci cand companii de stat din diverse sectoare ale economiei, cum ar fi serviciile de utilitate publica (apa, electricitatea etc.), sunt cedate sau vandute proprietarilor privati. Suporterii privatizarii sustin ca profitul motiveaza companiile privatizate sa fie mai eficiente. Aceasta este doar propaganda.
De exemplu, SUA are unul dintre cele mai privatizate sisteme de sanatate din lume, dar este mult mai scump decat in orice alta tara si fara rezultate spectaculoase. Cand s-au facut comparatii in cadrul siderurgiei mondiale, cele mai eficiente companii siderurgice s-au dovedit a fi companiile de stat din Coreea de Sud și Taiwan.
Privatizarea in tarile in curs de dezvoltare inseamna de obicei un numar mic de companii mari care preiau controlul asupra unei intregi industrii. Aceste companii pot fi din strainatate sau detinute de localnici bogati cu legaturi guvernamentale, iar procesul de predare a acestor industrii este, uneori, extrem de corupt. Dupa privatizare aceste companii ajung sa perceapa preturi ridicate, chiar si pentru furnizarea de produse esentiale.
Un bun exemplu al dezavantajelor privatizarii a putut fi vazut in Bolivia in anul 2000. Serviciul de alimentare cu apa a fost privatizat si preturile s-au triplat imediat. Localnicilor nu li s-a permis sa colecteze nici macar apa de ploaie. Ei trebuiau sa plateasca fiecare picatura de apa pe care o foloseau. Compania americana, care a preluat acest serviciu a fost Bechtel, care are legaturi puternice in guvernul american, prin fostul ministru al apararii, Donald Rumsfeld. O mare parte a populatiei boliviene, pentru ca nu isi permitea sa cumpere apa, a iesit la proteste in strada, ceea ce a determinat ca in cele din urma, Bechtel si partenerii lor de afaceri sa paraseasca tara.
Exista multe exemple de privatizari nereusite in intreaga lume. Unul dintre cele mai notorii a fost privatizarea sistemul de electricitate californian. Modul cum s-a desfasurat activitatea in cadrul acestui sistem dupa privatizare a condus la prabusirea unor mari corporatii energetice, precum Enron. De exemplu, cativa angajati cu experienta din cadrul companiei Enron efectuand anumite analize tehnice si-au dat seama ca in anumite momente ale zilei, exista suficienta cerere de energie electrica incat prin inchiderea unei centrale electrice pentru „intretinere”, chiar daca nu era cazul, cererea va depasi oferta. Astfel s-a creat posibilitatea sa se taxeze mult mai mult pentru electricitate, iar conducerea companiei nu a stat pe ganduri si a demarat o campanie de crestere exagerata a pretului, actiune inlesnita si de eliminarea reglementarii pietelor energetice cu ajutorul unor politicienii „mituiti”.
Va continua ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Surse:
https://www.academia.edu/29701508/DEREGULATION_AND_PRIVATISATION_IN_AN_ECONOMY_WIDE_CONTEXT
https://link.springer.com/article/10.1007/s10671-020-09283-5