Nici bine nu s-a terminat prima etapă de alegeri din România că au început pregătirile pentru accederea la funcții mai bănoase și mai cu ștaif. Tonul pregătirilor este dat de subiectele capabile să creeze emoție maximă, unul dintre instrumentele cele mai folosite de politicienii români.
Scăderea în popularitate a subiectului legat de pensii și atenuarea vibrației în rândul populației a determinat goana după alte subiecte, care să aprindă focul arzător al emoției necesare unor alegeri bine creionate. Salvarea a venit din mijlocul sistemului medical, un sistem dus în pragul colapsului de politicieni incompetenți prin încercări de reorganizare fără a avea cunoștințele necesare, dar și prin instalarea la conducerea unităților sanitare a unor persoane cu profesii care mai de care mai nepotrivite așa cum a fost lăcătușul de la un spital din Botoșani.
Subiectul nou apărut servește perfect scopul de menținere a atenției într-o anumită direcție și revigorarea emoției necesară unei “campanii electorale de bun augur”. Astfel că toate canalele de televiziune și nu numai au trecut la dezbateri zgomotoase despre “crimele din spitale”. Se îngrămădesc în a avea opinii despre tratamente și proceduri medicale persoane cu profesii ce nu a nici o legătură cu sistemul sanitar și aici putem enumera generali, politicieni, și alții ca ei. Cei care până mai ieri erau îngeri în halate albe au devenit demoni cu minți febrile.
Trecând peste efervescența momentului, un lucru pare din ce în ce mai straniu, de vreo doi ani încoace pe micile ecrane au apărut o multitudine de colonei și generali de armată în calitate de invitați permanenți. S-ar putea spune că perioada de conflicte militare din țara vecină ar impune apariția televizată a experților, care să poată explica și avertiza cu privire la evenimentele militare în plină desfășurare. Nimic de zis în această direcție, dar curios este faptul că au început să se priceapă la orice și să emită păreri despre politică, pensii, sistemul medical, sistemul educațional și așa mai departe. Oare de ce aceste persoane trebuie să devină foarte cunoscute și chiar emblematice?
Încrâncenarea cu care se analizează situația dezastruoasă din spitalul bucureștean ți-ar putea induce ideea că totul a fost frumos și bine până acum, iar peste noapte s-a descoperit o cloacă de criminali, corupți, șpăgari, ce au pus mâna pe o instituție medicală neprihănită. Am fi într-o greșeală mare dacă am gândi astfel de lucruri, căci această stare de rău din domeniu medical este și economică, politică, socială, care s-a acumulat în ultimele decenii, și a fost împinsă la un alt nivel de criza financiară și de criza sanitară.
Criza energetică și politicile de austeritate, care au urmat, au venit ca o lovitură de baros pentru veniturile reale, ocuparea forței de muncă și bugetul de stat. Totodată, aceste crize au zdruncinat încrederea în înțelepciunea și probitatea celor care conduc lumea financiară și politică. Toate aceste crize succesive au amplificat numeroasele probleme create și încă nerezolvate ale crizei financiare, ce a avut loc cu mai bine de un deceniu în urmă.
Climatul de frică, anxietate și stres ce a cuprins populația, a creat mediul ideal pentru accederea la putere a unor doctrine politice ce se zbăteau în obscuritate, făcând să crească surprinzător sprijinul cetățenilor pentru populism și extremism politic. Rezultatele nu au ezitat să apară, mai ales în occident, unde partidele de dreapta sunt mai bine organizate. Pe plaiurile mioritice partidele tradiționale au reușit parțial să blocheze ascensiunea populismului de dreapta prin crearea unui front comun, dar și datorită lipsei de experiență în politica de anvergură a liderilor populiști, ce au ajuns la un anumit nivel pe care nu reușesc să-l depășească. Din păcate, indiferent cine va fi învingător în următoarele alegeri, România nu se va putea dezvolta în adevăratul sens al cuvântului decât prin promovarea valorilor și profesioniștilor în funcțiile de decizie eliminând cât de mult posibil non-valorile, care mișună prin zone economice și administrative foarte importante.
În concluzie, subiectele noi apărute pe piață au menirea să înăbușe materialele propagandiste prezentate pe rețelele de socializare de către micii jucători politici și să favorizeze din plin pregătirea pentru alegeri a partidelor vechi, mai bine structurate. Totuși în această perioadă premergătoare campaniilor electorale, bătăliile din interiorul partidelor pentru un loc mai fruntaș pe lista de candidați la parlamentare va depăși în spectaculozitate lupta dintre partidele politice. Șuieratul săbiilor se va auzi atât în cancelariile din capitală, cât și în culisele din provincie, mai ales în zonele unde s-au pierdut alegerile locale de către unele partide tradiționale așa cum a fost la Iași.
Surse:
https://www.capital.ro/contributii-pensie-speranta-de-viata-romania.html
https://www.cbpp.org/research/economy/tracking-the-recovery-from-the-pandemic-recession