Trăim vremuri în care se pare că istoria nu mai contează deloc. Politicienii zilelor noastre nu doresc să ia în considerare nimic din pățaniile trecutului. Să fie oare nepricepere, dezinteres sau rea-voință?
Indiferent cât s-ar încerca, măsurile de austeritate bazate pe creșterea fiscalității nu revigorează o economie națională, ci o împinge mai mult spre colaps. Dacă la acestea se mai adaugă și privatizarea companiilor de stat, ultimii producători de venituri constante la bugetul de stat, atunci avem rețeta perfectă pentru dezastru.
Este posibil ca factorii decizionali să nu aibă cunoștiință de efectele negative pe termen lung ale acestor măsuri? Rezultatul suprataxării și al vânzării activelor de stat vor avea un impact foarte mic pe o perioadă foarte scurtă nici măcar cât un mini mandat în cadrul unei rotative. Să fie oare “după mine potopul” esența strategiei economice a conducătorilor în devenire?
Majoritatea studiilor economice au scos în evidență o legătură directă între austeritate și privatizarea companiilor de stat. Măsurile de austeritate reduc substanțial calitatea serviciilor publice pentru a facilita companiilor private preluarea activelor de stat la valori ridicole fără împotrivirea populației manipulate să creadă că mediul privat este mai bun pentru sistemele energetic, de alimentare cu apă potabilă, de comunicații, de infrastructură rutieră și feroviară chiar dacă acestea sunt încadrate în zona de siguranță națională.
Companiile din cadrul acestor sectoare economice ar trebui menținute în proprietatea statului și administrate de guvern indiferent de cât de numeroase sunt vocile care critică, deoarece sunt foarte importante pentru economia unei națiuni. Acestea sunt monopoluri naturale și fiecare dintre ele necesită o infrastructura complexă, ce poate fi foarte greu administrată de firmele private, dar pentru a obține rezultate pozitive, aceste societăți de stat trebuie să fie administrate cu responsabilitate pentru a asigura bunăstarea populației, și nu pentru a servi interesele anumitor grupuri.
În ultimele câteva decenii laboratoarele marilor corporații din statele dezvoltate au elaborat nenumărate metode pentru acapararea resurselor țărilor în curs de dezvoltare. Un exemplu elocvent îl reprezintă statele acceptate în Uniunea Europeană după căderea comunismului cărora li s-au impus prin intermediul administrațiile servile diverse politici menite să ducă la cedarea monopolurilor naturale naționale către multinaționalele occidentale.
Din păcate cei care suferă cel mai mult din cauza unor astfel de măsuri controversate, sunt clienții produselor furnizate de aceste monopoluri naturale, adică nimeni altcineva decât companiile autohtone și populația țării. Dacă unele companii locale mai reușesc să supraviețuiască austerității și creșterilor de prețuri impuse de noi proprietari ai resurselor naționale, majoritatea cetățenilor se străduiesc din răsputeri să obțină venituri pentru a-și putea cumpăra măcar produsele de bază esențiale vieții. Având în vedere situația în care a ajuns societatea de astăzi se mai poate afirma că aleșii poporului servesc intereselor celor mulți și năpăstuiți care i-au propulsat în înaltele demnități?
Surse:
https://www.harvardmagazine.com/2018/12/austerity-when-it-works-giavizzi-alesina-favero
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4952125/
https://www.newyorker.com/news/daily-comment/its-official-austerity-economics-doesnt-work
https://www.bostonreview.net/articles/chiara-cordelli-harms-privatization/