De-a lungul timpului politicienii țărilor dezvoltate au încercat mereu să „convingă” țările în curs de dezvoltare din sfera lor de influență să folosească un sistem economic cu cât mai puține servicii publice și foarte puține reglementări pentru companiile private mari. Acest lucru s-a putut observa petrecându-se și în România în ultimele decenii, mai ales că cei care au condus destinele statului s-au străduit din răsputeri să intre în grațiile partenerilor prin acte de supușenie duse uneori către un ridicol rușinos.
În cadrul unui asemenea sistem drepturile marilor companii și ale marilor investitori au avut prioritate față de orice altceva, dar mai ales față de companiile autohtone, care puteau să deranjeze. Interesele populației au fost ignorate aproape complet, deoarece exista posibilitatea controlării oricărei intenții de protest. Acest sistem s-a bazat tot timpul pe un set de politici care a făcut ca viața oamenilor, sănătatea lor, locurile de muncă, poluarea, mediul să devină chestiuni mai puțin importante datorită lipsei unui control corespunzător asupra marilor companii.
Astfel de politici au fost aplicate în special țărilor slab dezvoltate, iar în funcție de profilul populației se utilizau diverse metode de implementare precum violența, amenințările, mita sau îmbogățirea unui grup de persoane cu legături în aparatul guvernamental. Măsurile impuse țărilor est-europene și africane au fost cu totul diferite de cele pe care occidentul le-a aplicat economiilor lor atunci când s-au dezvoltat.
O primă măsură impusă țărilor emergente a vizat cheltuielile guvernamentale. Este știut faptul că una din componentele de bază ale unei economii de succes o reprezintă cheltuielile guvernamentale în sectoarele de utilitate publică, dacă sunt administrate eficient și responsabil. În ciuda acestui fapt, în țărilor slab dezvoltate a fost promovată cu agresivitate ideea că aparatul guvernamental trebuie să cheltuiască mai puțin pentru servicii publice, chiar și atunci când cheltuielile militare au fost majorate, ceea ce negreșit a avut repercursiuni asupra bunului trai al populației.
Totodată, prin diverse mijloace manipulante s-au adus argumente cetățenilor că evitarea catastrofelor economice nu se poate realiza decât prin reducerea cheltuielilor pentru apă, salubritate, educație și asistență medicală, în condițiile în care în țările slab dezvoltate sistemele publice existente sunt deja inadecvate. Neglijarea sistemului de servicii publice a făcut ca unii profesori și cadre medicale să-și piardă locul de muncă, o parte din copii să nu aibă acces la educație, iar mulți din cei cu venituri mici și foarte mici să nu poată primi tratament nici măcar pentru cele mai banale probleme medicale. În plus, guvernul a fost încurajat să reducă salariile și să oprească acordarea asistenței pentru cei săraci ajungându-se până la eliminarea subvențiilor alimentare și toate acestea sub umbrela austerității.
O altă măsură recomandată ca “benefică” țărilor în curs de dezvoltare a fost atragerea de capital străin fără nici o verificare prealabilă, ceea ce în termeni specifici a însemnat eliminarea controlului banilor pentru anumite categorii de investitori. Conducătorii mai slabi de înger și dornici de afirmare au fost îndrumați de anumite instituții financiare externe să faciliteze infuzia de capital astfel încât diverse personaje cu potențial din țările dezvoltate au ajuns să obțină profituri maxime pentru orice investiție, ceea ce nu se întâmpla și companiilor autohtone decât cu mici excepții.
Prin aceste inginerii financiare, potentații lumii și-au asigurat un sistem global în care banii să poată circula liber între țări fără a fi controlați. Din păcate, oricât de pozitiv ar încerca unii sau alții să prezinte aceste investiții externe, un astfel de sistem financiar facilitează și ieșirea banilor obținuți la fel de repede din țările emergente, ceea ce poate crea instabilitate economică, iar România nu este străină de astfel de evenimente dacă luăm în considerare multitudinea de corporații de pe teritoriul românesc care de foarte multă vreme activează fără a obține nici un profit, ba mai mult funcționează an de an cu pierderi spectaculoase, iar autoritățile statului asistă nepăsătoare.
Pe lângă cele două prezentate anterior, privatizarea activelor de mare importanță este cea mai dăunătoare măsură ce se poate aplica unei țări în curs de dezvoltare, deoarece companiile de stat țintă aparțin unor sectoare ale economiei, cum ar fi serviciile de utilitate publică (apa, electricitatea, gazul etc.), ce ar putea fi încadrate ușor în zona siguranței naționale. Suporterii acestor tipuri de privatizări susțin că profitul motivează companiile private să fie mai eficiente, dar este bine știut că activitățile de utilitate publică au caracter monopolist sau oligopolist și nu trebuie depuse eforturi prea mari pentru a obține rezultate pozitive, în special când pentru colectare sunt susținute și de legi, care le conferă titlu executoriu împotriva celui ce trebuie să plătească.
Privatizarea în țările în curs de dezvoltare a însemnat de cele mai multe ori preluarea de către un număr mic de companii mari a controlului asupra unei întregi industrii. Aceste companii pot fi din străinătate sau deținute de autohtoni bogați cu strânse legături guvernamentale, iar procesul de predare a acestor industrii este, uneori, extrem de corupt. După privatizare aceste companii ajung să perceapă prețuri ridicate, chiar și pentru furnizarea de produse esențiale.
Un bun exemplu al dezavantajelor privatizării companiilor de stat din sectorul utilităților publice a fost cel din Bolivia în anul 2000. Serviciul de alimentare cu apă a fost privatizat și nici nu s-a uscat bine cerneala de pe contract că tarifele s-au triplat. În plus, li s-a interzis localnicilor să colecteze apă de ploaie. Astfel că populația era forțată să plătească fiecare picătură de apă pe care o folosea.
Acest serviciu a fost preluat de compania americană, care avea legături puternice în guvernul american. Pentru că nu își permitea să mai cumpere apă o mare parte a populației boliviene a ieșit la proteste în stradă. Mișcările sociale au fost atât de puternice încât au determinat compania Bechtel și partenerii lor de afaceri să părăsească țara.
Dacă până în 2008, aceste politici de sărăcire a populației se concentrau doar pe țările în curs de dezvoltare, după criza financiară globală s-a trecut la aplicarea lor și națiunilor avansate. Un exemplu grăitor l-a reprezentat Grecia, unde aplicarea măsurilor extreme de austeritate au avut consecințe catastrofale. De asemenea, astfel de măsuri au fost aplicate și în Marea Britanie, ceea ce a dus la o subfinanțare semnificativă a serviciilor sociale și a Serviciului Național de Sănătate.
Mulți specialiști în economie trag puternice semnale de alarmă cu privire la faptul că din ce în ce mai multă bogăție s-a concentrat în mâinile unui număr mic de oameni foarte bogați, ceea ce a făcut ca inegalitatea să ajungă la niveluri nemaiîntâlnite de mai bine de un secol. Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci sunt consecințele unor politici economice alese în mod deliberat de guverne fără a există dovezi că măsurile de austeritate au fost vreodată benefice.
Prin impunerea măsurilor de austeritate guvernele distrug treptat serviciile administrate de stat pentru a încuraja oamenii să folosească alternative private, astfel încât cei bogați să devină și mai bogați. Îmbogățirea proprie și a prietenilor este în mod clar prioritatea membrilor unor guverne, indiferent de răul pe care acest lucru îl face societății în general. Nu este întâmplător că apar din ce în ce mai multe proteste ale populației în multe zone de pe glob, iar acestea devin din ce în ce mai violente așa cum s-a întâmplat acum câteva săptămâni în Kenya. Încotro se îndreaptă omenirea? Se dorește o reeditare a unei anumite perioade istorice, dar cu elemente moderne? Mai sunt importante drepturile omului?
Surse:
https://www.thebalancemoney.com/austerity-measures-definition-examples-do-they-work-3306285
https://www.democracyctr.org/bechtel-vs-bolivia
https://www.economicshelp.org/blog/501/economics/advantages-of-privatisation/
https://www.forbes.com/sites/jackkelly/2024/05/14/why-the-rich-get-richer-and-the-poor-get-poorer/
https://edition.cnn.com/2023/01/23/uk/uk-nhs-crisis-falling-apart-gbr-intl/index.html