Exista un motiv foarte bun pentru ca electricitatea, gazul, apa, canalizarea, liniile telefonice, drumurile si caile ferate sa fie detinute si administrate de guvern. Companiile de stat din aceste sectoare importante ale economiei unei natiuni sunt cunoscute sub numele de monopoluri naturale, iar fiecare necesita o infrastructura complexa ce poate fi foarte greu administrata de companiile private. Clientii produselor furnizate de aceste monopoluri sunt atat companiile cat si populatia unei tari. Daca aceste companii de stat sunt privatizate, mai mult ca sigur proprietarii vor creste preturile pentru a obtine profituri mai mari, ceea ce va conduce negresit la scumpirea in cascada si a altor produse si servicii, iar finalul nu este decat unul – saracirea populatiei.
Austeritatea si privatizarea sunt conectate. Austeritatea scade calitatea serviciilor publice, ceea inlesneste companiilor private si sustinatorilor lor din guvern utilizarea propagandei pentru a induce in eroare publicul in a crede ca un sistem privat este mai bun pentru aceste sectoare economice, care se incadreaza in zona sigurantei nationale.
Un ultim set de politici introduse oarecum fortat in tarile in curs de dezvoltare este cunoscut sub numele de liber schimb. Tarile dezvoltate insista ca tarile sarace sa adopte aceste politici cat mai repede prin procedura cunoscuta sub numele de „terapie de șoc”.
Totusi dupa cum bine se stie schimbarile economice si sociale rapide creeaza dificultati pentru un numar mare de oameni, chiar si in tarile cu sisteme de protectie sociala bine puse la punct. Rezultatele “terapiei de soc” in zona in care se aplica sunt imbogatirea unui numar mic de localnici si saracirea unei mari parti a populatiei. Astfel se realizeaza transferul bogatiei de la cei saraci la cei bogati, fapt intalnit nu numai intre tari, ci si in interiorul unei tarii. Se ajunge in situatia in care mulți oameni se lupta sa obtina venituri pentru a-si permite macar produsele de baza necesare traiului.
Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit in 1989, expertii americani s-au straduit sa convinga guvernul rus ca Rusia se poate schimba rapid de la sistemul sau comunist existent la o versiune extrema a capitalismului. La fel ca in aproape orice alta tara care a incercat acest lucru, saracia a cuprins majoritatea populatiei ruse. In 1992, pretul painii a crescut de 100 de ori in mai putin de un an. S-a estimat ca numarul persoanelor sarace a crescut cu peste 70 de milioane. Speranta de viata in Rusia a scazut intr-un ritm care in mod normal ar putea fi vazut doar in timpul razboiului. O mana de oameni cu legaturi puternice in guvern au preluat multe companii de stat, cum ar fi companiile petroliere si de gaz, si au devenit miliardari. Acestia erau cunoscuti sub numele de oligarhi.
Unul dintre principalii consilieri economici care au ajutat la punerea in aplicare a acestor politici, Jeffrey Sachs, a recunoscut ani mai tarziu ca politicile extreme recomandate Rusiei aveau ca scop doar „terminarea razboiului rece”. Asta inseamna ca expertii guvernului american au dorit sa distruga industria sustinuta de guvernul Rusiei si sa o inlocuiasca cu un sistem economic in care marile corporatii straine sa poata accesa resurse si forta de munca ieftina.
Rezultate similare pot fi observate in majoritatea tarilor care au urmat aceste politici. Cand au fost aplicate in Peru in 1990, pretul painii a crescut de 12 ori peste noapte. Cand au fost aplicate in Mexic in perioada 1980-2000, puterea de cumparare a multor mexicani a scazut la un sfert din ceea ce fusese anterior.
Unul dintre cei mai importanti experti in politici externe, Jason Hickel, a descris aceste masuri impuse drept cea mai mare cauza a saracirii in secolul 20. In fiecare tara care adopta aceste politici, un grup restrans de persoane se imbogateste foarte repede. Acest lucru a fost observat in special in Mexic si Argentina, unde miliardarii au fost creati aproape peste noapte. Daca un grup de oameni dintr-o tara se imbogateste brusc, se datoreaza faptului ca au furat bogatia natiunii, ceea ce confirma spusele multora ca „acest sistem este doar un alt joc trucat care sa le permita propagandistilor si agitatorilor sa se imbogateasca.”
Opinia autorului
Inainte de 2008, aceste politici se concentrau pe tarile in curs de dezvoltare. De la criza financiara globala, aceleasi politici au fost aplicate si natiunilor avansate. Am vazut austeritate extrema aplicata Greciei cu consecinte catastrofale. De asemenea, astfel de masuri au fost aplicate si in Marea Britanie, austeritatea ducand la o subfinantare semnificativa a serviciilor sociale si a Serviciului National de Sanatate (SNS). Totodata, a existat o privatizare graduala si discreta a SNS.
Se observa ca din ce in ce mai multa bogatie este concentrata in mainile super-bogatilor. Inegalitatea creste la niveluri pe care nu le-am mai vazut de un secol. Exista din ce in ce mai multi oameni care fac coada la bancile de alimente si dorm pe strada. Aceste rezultate nu sunt intamplatoare. Politicile economice care le creeaza sunt alegeri deliberate ale guvernelor. Nu exista dovezi ca austeritatea este vreodata necesara.
Prin impunerea masurilor de austeritate guvernele distrug treptat serviciile administrate de stat pentru a incuraja oamenii sa foloseasca alternative private, astfel incat cei bogati sa devina mai bogati. Din 2008 a devenit din ce in ce mai evident ca multe guverne, inclusiv cele din SUA si Marea Britanie, nu isi mai reprezinta poporul. Imbogatirea proprie si a prietenilor este in mod clar prioritatea membrilor guvernelor, indiferent de raul pe care acest lucru il face societatii in general.
Surse:
https://www.nytimes.com/2019/02/24/world/europe/britain-austerity-may-budget.htmlhttps://ac.news/shock-therapy-how-austerity-and-privatisation-destroy-nations/
In loc de concluzii:
Multe din așa zise privatizări au fost făcute în în defavoarea României!
Articolul este bine argumentat și arată și unele greșeli ale guvernelor trecute, dar mai grav este că actuala coaliție de guvernare merg pe politică de vânzare active cu orice preț!
Stimate Domn ati surprins exact esenta articolului.
Din pacate, situatiile prezentate in articol se intampla deoarece exista conducatori fara coloana vertebrala.