Dacă studiem cu atenție arhivele românești ale oricărui domeniu, nu putem să nu remarcăm faptul că România a fost și încă mai este bogată în resurse ale solului și subsolului. În pofida dovezilor de necombătut cu privire la averile sale, statul român nu a reușit niciodată să asigure bunăstarea populației sale, ceea ce i-a determinat pe mulți să folosească de nenumărate ori sintagma “săraca țară bogată”.
În ultimele trei decenii, România a ajuns să-și piardă pas cu pas mare parte din averea națională datorită unor decizii politice care mai de care mai ciudate. Unii ar fi tentați să invoce că la baza unor astfel de decizii a stat incompetența, alții mai cârcotași ar pune totul pe seama intereselor personale ale celor care vremelnic au stat la timona statului român. Cine știe cu adevărat care sunt motivele reale? Poate să ne spună cineva de ce multe din resursele românești sunt exploatate de străini, iar o cantitate și mai mare a fost pusă în conservare?
Lipsa de coerență în luarea deciziilor de către diriguitorii nației a condus la menținerea țării într-o dezvoltare de subzistență, ceea ce a determinat angajarea în mod continuu de împrumuturi externe enorm de costisitoare. Problema nu ar fi fost foarte gravă dacă împrumuturile ar fi fost folosite pentru investiții, care să asigure un progres economic și crearea plus-valorii necesare îmbunătățirii nivelului de trai al cetățenilor, și nu pentru mascarea neputinței de a obține venituri.
Folosirea în mod excesiv a împrumuturilor pentru asigurarea unei funcționalități a statului poate avea consecințe devastatoare cum ar fi intrarea în incapacitatea de plată și pierderea de noi resurse naționale, ce în mod evident au fost folosite drept gaj pentru aceste împrumuturi. Să fie acesta adevăratul scop al conservării unor resurse ale subsolului românesc?
Aflată sub presiunea creditorilor administrația română încearcă să găsească soluții pentru a ieși din impas, mai ales că în ultima perioadă vizitele reprezentanților FMI și Banca Mondială au devenit din ce în ce mai frecvente în România încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva acești emisari sunt angajați ai guvernului român. Cel mai deranjant este faptul că cei care conduc destinele poporului român fie nu sunt capabili să studieze modul de lucru al colaboratorilor lor fie suferă de inconștiență cronică în momentele de negociere cu organismele internaționale.
Toxicitatea acțiunilor celor două instituții, sub paravanul sprijinului financiar, a fost prezentată de publicațiile de specialitate internaționale în repetate rânduri, dar aparent nimeni nu a învățat nimic din acele exemple și națiunile lumii, printre care se numără și România, continuă să cadă în capcanele diabolice ale celor două organizații. Un exemplu relevant de nocivitate îl reprezintă activitățile acestor instituții de acum mai bine de un deceniu, ce s-au desfășurat în nordul Africii și au produs evenimentele numite “primăvara arabă”.
În acea perioadă milioane de protestatari pro-democrație din Tunisia, Egipt, Libia și Algeria s-au confruntat cu brutalitatea unor regimuri tiranice și ultra-corupte, iar diverse investigații jurnalistice au dezvăluit că în spatele scenei se aflau de fapt oficiali ai Băncii Mondiale și FMI, care au susținut și finanțat nedreptatea economică, chiar și în timp ce măsurile de austeritate supuneau populația la o presiune insuportabilă. Din păcate nici sudul continentului african nu a scăpat de “atenția delicată” a FMI și Banca Mondială, care au fost creditori extrem de generoși, mai ales cu regimul de apartheid, iar veniturile obținute au servit cu fervoare interesele miniere ale populației albe din Africa de Sud și ale corporațiilor multinaționale.
Potrivit specialiștilor, condițiile care au prevalat în rândul unora dintre cei mai năpăstuiți împrumutați, în special din Africa, țineau de promovarea unor reforme neoliberale dure, însă au fost acceptate fără crâcnire. Totodată, Banca Mondială și FMI ignorau cu regularitate corelația evidentă dintre problemele financiare ale statului și susținerea unor grupuri de interese. Dacă situațiile dificile în care se află statele africane, ca urmare a împrumuturilor externe angajate cu cele două instituții, nu îngrijorează pe cei care controlează puterea din sferele înalte ale Bruxelles-ului, nu ar trebui ca populația, dar mai ales experții în economie din România, să reacționeze zgomotos atunci când mass-media românească ne prezintă pompos descălecarea reprezentanților FMI sau Băncii Mondiale pe plaiurile mioritice?
Surse:
https://www.capital.ro/bogatia-pe-care-o-detine-romania-fara-sa-stie-in-europa-se-gase.html