Strategiile de politică externă românească ale ultimului deceniu au fost construite pe respingerea oricăror legături cu țări din regiunea asiatică, dar mai ales cu puternica China. Motivul principal promovat de mulți politruci era faptul că România, o țară a “paradisului democratic” nu se putea înjosi prin dezvoltarea de relații cu un stat comunist.
Mai interesant este că în ultimii ani supereroii politicii de la București au descoperit că nu mai au nevoie nici de Statele Unite, căci le încurcă foarte mult bunele relații cu șefii de la Bruxelles. Ochii diriguitorilor dâmbovițeni au stat în permanență ațintiți pe clădirile mai marilor vest-europeni pentru a nu rata semnalele ce le indicau cum să păstorească poporul roman, cu condiția ca acele instrucțiuni prețioase să nu le dea peste cap jocurile interne.
Din păcate rezultatelor incompetenței crase din domeniu diplomației românești nu s-au lăsat prea mult așteptate și toate acele contraperformanțe au avut efect de boomerang. Cei pe care i-au slăvit și ascultat fără crâcnire au început să facă anticameră la cei mult-blamați de ilustrii politicieni români.
După ce Statele Unite le-au închis porțile gratuităților și susținerii necondiționate, aliații europeni au început să se frământe pentru a găsi oportunități economice care să-i ajute în strategiile de revigorarea a economiilor demolate de măsuri aberante impuse cu înverșunare mai ales după criza sanitară. Spre nefericirea tuturor celor ce respingeau ideea colaborării cu un stat comunist, China a ajuns să fie singura variantă viabilă.
Rând pe rând conducători din mai multe țări occidentale, precum Canada, Franța, Finlanda, Irlanda și, cel mai recent, Regatul Unit, au solicitat și efectuat în ultimele luni vizite în China pentru discuții cu liderii gigantului asiatic. Situația este oarecum jenantă căci majoritatea acestor vizite sunt primele în China după mulți ani de întrerupere. Mai mult, prin implementarea mecanismului de ajustare a carbonului la frontieră liderii de la Bruxelles au urmărit să îngreuneze intrarea produselor chinezești și indiene pe piața europeană.
De la preluare, administrația conservatoare de la Washington a decis să nu mai trimită banii contribuabilului american către găurile negre europene. Acum când le-a ajuns cuțitul la os, șefii europeni au declanșat adevărate pelerinaje cu scopul reînnoirii parteneriatului cu China sau, mai simplu spus, revigorării relațiilor cu China, deoarece cooperarea cu S.U.A. a intrat într-o zonă mai rece, mai ales din cauză ideologiilor total opuse dintre guvernul american conservator traditional și guvernele Uniunii Europene progresist-globaliste.
Principalul motiv al acestor vizite îl reprezintă schimbările de pe scena internațională de la instalarea noului președinte american în funcție. Politicile comerciale și de securitate imprevizibile ale administrației americane benefice poporului american, împreună cu îndemnurile la adresa aliaților de a implementa măsuri de redresare economice realiste, fac ca multe țări occidentale să se simtă nesigure, îngrijorate și să privească cu disperare prin lume pentru un colac de salvare economică.
În acest context, țările occidentale sunt obligate să își diversifice parteneriatele și să își reducă dependența față de Statele Unite. Din lipsă unei alte variante de superputere mondială, China pare a fi o alegere benefică atât din punct de vedere economic, cât și strategic.
Pentru abilii lideri chinezi, consolidarea cooperării cu țările occidentale, în special cu Uniunea Europeană, are o importanță strategică mult mai mare decât simplele câștiguri economice și comerciale. Prin această mișcare, gigantul asiatic și-ar putea extinde și mai mult influența asupra Occidentului, deoarece acordurile comerciale, de investiții și tehnologice nu numai că oferă beneficii economice, dar stabilesc conexiuni pe termen lung, și totodată slăbesc unitatea blocului occidental condus de S.U.A.
Slăbiciunile și nepriceperea liderilor europeni au îndepărtat Uniunea de tradiționalul aliat și partener strategic, Statele Unite, și au împins-o în brațele celui mai dur competitor economic, China. Ce strategie de politică externă vor implementa diriguitorii dâmbovițeni acum când cei de la care iau în permanență lumina se ploconesc la mult-hulitul stat comunist chinez? Asta da ironie a sorții!
Surse:
https://www.cnbc.com/2026/01/30/china-beijing-trade-tariffs-trump-starmer-carney.html