In Romania marea majoritate a restaurantelor sunt in moarte clinica, deoarece nici pana in acest moment nu au primit aprobarea de a functiona. Mai norocoase sunt restaurantele care au terase sau cele care isi pot permite costurile livrarilor la domiciliu. In pofida asa-zisului noroc, acest tip de functionare le permite deocamdata sa supravietuiasca, dar pe termen lung este putin probabil ca vor putea sa isi mentina activitatea daca nu li se permite sa opereze la capacitate maxima.
Daca in Romania, sectorul HoReCa este tratat cu indiferenta de autoritati, nu acelasi lucru se poate spune si despre guvernul britanic. In ultima perioada, cetatenii britanici sunt incurajati sa iasa in oras in baruri si restaurante astfel incat cheltuielile pe care le fac sa ajute acest sector economic. Mai mult, autoritatile britanice au declarat ca vor finante jumatate din consumatia cetatenilor in baruri si restaurante, cu exceptia bauturilor alcoolice.
Schema inovatoare are ca scop relansarea cresterii economice si stimularea sectorului hotelier si al localurilor de alimentatie publica puternic afectat de inchiderea fortata. Aceasta masura face parte dintr-o serie de politici noi pe baza carora a fost elaborat un minibudget, ce include un plan economic de 30 milioane lire sterline pentru protejarea locurilor de munca si prevenirea somajul in masa ca urmare a pandemiei de coronavirus. Acest plan include un program de angajare a tinerilor cu varste intre 16 si 24 de ani, stimulente pentru companii cu scopul de a reangaja personalul concediat, si reducerea impozitelor pe achizitiile de proprietati pentru a revitaliza piata imobiliara stagnanta.
Schema „Mananca in oras, pentru a ajuta” (“Eat Out to Help Out”) prezentata in cadrul unei conferinte de presa de catre un inalt demnitar britanic, va da dreptul fiecarui restaurant la o reducere de 50% pentru mancarea fiecarui consumator pe tot cuprinsul tarii, inclusiv in restaurantele de lux. In timp ce reducerea poate fi folosita de nenumarate ori, aceasta va fi valabila numai de luni pana miercuri pentru orice mancare servita la restaurante. Miscarea va lovi probabil companiile gen UBER ce se ocupa de livrarea de produse alimentare, si care au vazut o posibilitate a cresterii cifrei de afaceri cu o noua activitate destinata consumatorilor blocati la domiciliu, dar care apelau la livrare la domiciliu de la restaurantele lor preferate.
Schema guvernamentala nu include reduceri la bauturi alcoolice si este valabila pentru toata luna august 2020 pe tot cuprinsul Marii Britanii. Alte detalii despre acesta schema vor fi anuntate in cursul acestei luni, dar restaurantele care vor aplica reducerea vor fi primi sumele aferente reducerilor integral.
Oficialii britanici au anuntat ca acest moment este unic si pentru a putea relansa rapid economia este nevoie de creativitate. Pentru a readuce clientii in restaurante, cafenele si pub-uri si pentru a proteja locurile de munca pentru cei 1,8 milioane de oameni care lucreaza in acest sector economic, guvernul va finanta reduceri in luna august 2020 pentru cetatenii din Marea Britanie, care vor ajuta economia prin servirea mesei in localurile de pe tot cuprinsul tarii.
Aceasta schema va sprijini aproximativ 130.000 de companii si va spori increderea in randul britanicilor, incurajandu-i sa cheltuiasca pe fondul recesiunii economice iminente. Tot ca o masura de relansare a economiei, guvernul britanic a hotarat sa diminueze TVA de la 20% la 5% pentru sectorul ospitalitatii si turismului pana in data de 12 ianuarie 2021.
Toate aceste masuri sunt rezultatul cercetarilor de piata din luna mai, care au aratat ca aceasta campanie de mentinere a britanicilor blocati in locuintele lor pentru a se proteja de coronavirus a avut un success atat de mare incat acum multi dintre cetateni sunt speriati sa-si paraseasca casele pentru a merge la intalniri publice. Potrivit sondajelor publicate de o firma de cercetare sociologica britanica, o treime (33%) dintre britanici au declarat ca s-ar simti incomod sa-si intalneasca prietenii si alti membri ai familiei in afara proprietatii lor. Tot ca urmare a acestor sondaje, putin sub doua treimi (61%) au declarat ca s-ar simti neconfortabil sa foloseasca transportul public sau sa mearga in baruri si restaurante.
Reprezentantii mediului de afaceri din sectorul HoReCa au declarat ca schema guvernamentala “Mananca in oras, pentru a ajuta” este binevenita si o vor aplica imediat, iar reducerea TVA-ului ii va ajuta negresit sa se mentina pe linia de plutire in urmatoarele cateva luni pana cand activitatile din acest sector vor reveni la niveluri apropiate celor de dinainte de pandemie.
Proprietarii din sectorul hotelier si al localurilor de alimentatie publica au observat ca cetatenii britanici se obisnuiesc cu noua normalitate si cu masurile de distantare fizica, drept pentru care ei vor face absolut tot ce le sta in putinta pentru crearea unui mediu ambiant care sa ii faca pe clienti sa se simta in deplina siguranta atunci cand le calca pragul. Mai mult, oamenii de afaceri din acest sector puternic lovit de criza sanitara sunt increzatori ca schema guvernamentala de finantare a mancarii clientului coroborata cu reducerea TVA-ului vor revitaliza restaurantele si barurile din Marea Britanie.
Opinia autorului
In tarile civilizate se infaptuiesc acte de normalitate cum este si cazul guvernului britanic, care a inteles ca rolul sau este de a sprijini companiile britanice si cetatenii Marii Britanii in momente dificile. Autoritatile britanice au constientizat ca este in pericol viata cetatenilor si au luat masurile necesare pentru a bloca atacul virusului ucigas, dar totodata au gandit si masuri eficiente de relansare a activitatilor ce au fost anulate in ultima perioada, caci lipsa celor necesare desfasurarii vietii cotidiene, chiar cu anumite restrictii, poate conduce la crize mai distrugatoare decat criza sanitara prin care trecem.
Degeaba suntem sanatosi daca nu avem ce manca sau nu avem mijloace de a ne intretine familiile. Aceste lipsuri pot pune in pericol mai multe vieti omenesti decat virusul care a ingrozit planeta in ultimele luni. Daca privim inapoi in istorie vom vedea ca o boala nu a creat niciodata monstruozitatile produse de lipsa de alimente sau de mijloace de subzistenta. Exemplul cel mai relevant si mai apropiat timpurilor noastre este foametea si disperarea in care se afla poporul german dupa primul razboi mondial, ceea ce a deschis calea spre putere absoluta a celui ce a produs un haos mondial, care cu greu poate fi descris in cuvinte.
Surse:
https://www.linkedin.com/pulse/what-challenges-facing-hospitality-leisure-industry-following-kerr
https://www.gov.uk/government/news/government-outlines-support-for-pubs-cafes-and-restaurants
DA! Frumoasa previzionare ca scop constructiv si sprijin a componentelor economiei nationale pentru cei care o
mai au, apreciaza si se mai gandesc la ziua de maine ori la viitor…..succesuri!
Multumesc de comentariu stimate Domn. Acesta este si scopul blogului meu – de a prezenta solutii din alte zone de pe glob, care pot fi aplicate si la noi, daca factorii de decizie politica doresc un viitor economic stabil si nu numai ….