Vara anului 2020 s-a incheiat cu o mare veste din domeniul financiar. In ciuda faptului ca economia mondiala se afla sub presiunea negrutatoarei pandemii, Wall Street tocmai a inregistrat cel mai bun august din ultimii 30 de ani. In pofida succesului obtinut, bursa din New York a marcat un moment istoric printr-o schimbare cataclismica in randul jucatorilor din industria energetica. Faimosul Exxon a suferit o umilinta despre care nici macar nu s-ar fi putut glumi acum cativa ani, aceea de a fi scos din extrem de influentul Indice Industrial Dow Jones. Lovitura de imagine este foarte mare pentru compania petroliera, deoarece este cea mai veche firma din componenta Dow Jones, fiind cotata la bursa din 1928.
Ziarele financiare din S.U.A. au tinut sa evidentieze in nenumarate articole ca ultima zi a lunii august a marcat si prima zi de tranzactionare pentru nou reconfiguratul Dow Jones. Indicele, care urmareste 30 de mari companii cotate la bursa, a schimbat trei companii, iar una dintre acestea a fost gigantul petrolier, ExxonMobil.
Expertii numesc aceasta miscare „insulta suprema” pentru Exxon. Indicele Industrial Dow Jones are in componenta doar companii ce sunt lideri de piata, adica cele ce detin si tranzactioneaza la bursa asa-numitele actiuni “blue-chips”. ExxonMobil era o companie emblematica in acest grup select, iar eliminarea din cadrul grupului nu face decat sa reflecte cat de mult s-a diminuat influenta gigantului petrolier in randul investitorilor si nu numai.
Chiar si acum un an, daca ai fi indraznit sa spui ca super renumitul Exxon va fi eliminat din cadrul Indicelui Dow Jones, te-ai fi facut de ras. Mai mult, daca ai fi fost analist financiar riscai sa-ti pierzi total credibilitatea.
In urma cu douazeci si unu de ani, mai precis in 1999, cand Exxon si Mobil au fuzionat, nu numai ca au creat cea mai mare companie petroliera privata din lume, dar timp de multi ani, ExxonMobil a fost cea mai mare companie din lume cotata la bursa. Caderea companiei a fost un proces lent inceput cu mult timp in urma. Din calculele expertilor bursieri a reiesit ca actiunile Exxon si-au pierdut treptat valoarea in ultimii douazeci de ani.
Chiar daca acum sapte ani Exxon era cea mai valoroasa corporatie din lume, de atunci si pana acum valoarea de piata a companiei s-a diminuat cu 267 miliarde de dolari. Conform datelor financiare, actiunile Exxon au scazut la bursa in patru ani din ultimii sase, iar in 2020 pana in luna septembrie au mai pierdut 40% din valoare.
Specialistii considera ca revenirea companiei Exxon in Indicele Dow Jones este greu de realizat daca nu chiar imposibil, deoarece pandemia de coronavirus coroborata cu schimbarile climatice, prin care trece planeta din cauza poluarii, au determinat investitorii sa fie mai putin interesati de companiile din industria combustibililor fosili si sa se reorienteze catre surse de energie regenerabila. In aceste vremuri, jucatorii de pe pietele bursiere sunt tentati sa parieze din ce in ce mai mult pe energia solara, eoliana sau Tesla.
Chiar daca pentru unii eliminarea Exxon din grupul select Dow Jones nu este o surpriza si nici nu reprezinta sfarsitul “Big Oil”, poate semnala inceputul sfarsitului, deoarece este o piatra de hotar pentru grupul marilor companii petroliere. Orice alta greseala din partea gigantilor petrolieri nu face altceva decat sa grabeasca caderea si nu in ultimul rand disparitia “Big Oil”.
Opinia autorului
Este clar pentru toata lumea ca gigantii din domeniul petrolului nu-si mai pot continua activitatile asa cum au facut in ultima suta de ani, iar exemplul cel mai elocvent este eliminarea Exxon din Indicele Dow Jones. Acum mai mult ca oricand nu au de ales decat sa se adapteze la noile cerinte sau sa dispara.
Pana acum jocul dintre competitorii din domeniul energetic era cunoscut de fiecare participant, deoarece jucatorii aveau structuri organizatorice similare si un mod de actiune asemanator. Noile vremuri au adus in competitie participanti atipici, care folosesc tehnologii avansate pentru identificarea de noi surse de energie si sunt imprevizibili in modul lor de actiune, ceea ce face ca jocul sa fie mult mai dificil pentru competitorii traditionali.
Dezvoltarea permanenta a tehnologiei coroborata cu masuri eficiente de protectia mediului inconjurator au facut ca noi producatori de energie sa fie mai atractivi pentru investitori. Mai mult, investitorii au ajuns sa prefere inventivitatea si indrazneala exuberanta a noilor jucatori de pe piata energetica pentru a pedepsi aroganta nociva a gigantilor Big Oil.
Paradoxul este ca in timp ce altii pedepsesc compania Exxon din motive bine intemeiate, Romania o premiaza oferindu-i pe tava resurse naturale incomensurabile. De ce oare???
Surse:
https://www.reuters.com/article/exxon-mobil-spending-exclusive-idUSKBN25Z0H4/
Separarea dintre prezentarea faptelor si opinia autorului denota profesionalism si obiectivitate. Felicitari!
Foarte buna observatie Stimate Domn. Consider ca este necesara aceasta abordare, deoarece doresc sa transmit un mesaj in care cititorii mei sa aiba incredere. Multumesc mult si va astept oricand cu obervatii, comentarii si critici, daca este necesar.