Uniunea Europeană pare să nu-și mai găsească echilibrul. De la criza financiară din 2008, economia europeană se străduiește să găsească noi căi de revigorare și creștere. Criza sanitară de acum câțiva ani a dat o lovitură grea economiei, iar din cauza sancțiunilor economice împotriva Federației Ruse, s-a intrat într-o criză mai severă, ce a împins multe companii europene în pragul colapsului și a scăzut substanțial nivelul de trai al majorității populației, deoarece s-a pierdut accesul la energie ieftină.
Din cauza obsesiei pentru austeritate, guvernele au neglijat sectoarele necesare dezvoltării productivității, precum educația și știința. Totodată, lipsa predictibilității la nivel macroeconomic a determinat afaceriștii europeni să fie precauți în ceea ce privește investițiile în noi tehnologii, ceea ce a permis concurenților americani și chinezi să preia controlul la nivel mondial. Ca urmare, Europa rămâne în urma altor părți ale lumii, atât din punct de vedere tehnologic, cât și economic.
Nici din punct de vedere geopolitic, Europa nu se poate lăuda cu mari performanțe. Încercările de transformare a Rusiei într-un servant sau schimbarea regimului capitalist chinez prin acceptarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului au eșuat lamentabil. Atât Federația Rusă, cât și statul chinez au devenit adversari redutabili cărora țările europene cu greu le pot face față.
Lipsiți de idei inovatoare liderii europeni au ajuns la concluzia că salvarea poate veni doar prin transformarea economiilor actuale în economii de război, adică cea mai bună soluție pentru stimularea economiei europene ar fi militarizarea. Această soluție salvatoare s-ar baza în accepțiunea lor pe faptul economia nu va depinde de puterea de cumpărare a populației, ci de deciziile liderilor politici. Într-adevăr achizițiile militare ar putea oferi un impuls pentru anumite părți ale industriei, dar acest lucru s-ar face neglijând multe alte sectoare economice importante.
Oare înființarea unei armate europene nu ar conduce la un deficit democratic semnificativ? Este clar că structura de comandă a acestei armate va fi la nivel european sub conducerea unui grup restrâns de politicieni. Ce riscuri sociale, politice și economice ar implica o astfel de organizare? Ce ar împiedica un aparat militar puternic aflat sub conducerea unui anumit grup să nu aducă la ordine țările sfidătoare, dacă ar fi necesar?
Dacă se alege soluția militarizării economiilor și societăților europene, nu există oare un mare risc să escaladeze și mai mult tensiunile de pe bătrânul continent? Preferă liderii europeni ca în locul construirii unei structuri de securitate echilibrate, să împingă statele membre UE într-o cursă periculoasă a înarmării astfel încât să fie alimentată și mai mult ostilitatea față de una din cele mai mari puteri nucleare ale lumii?
Este de ajuns să facem o scurtă incursie în istoria lumii, pentru a ne aminti că și acum o sută de ani s-a ales o astfel de soluție pentru redresarea economică a națiunilor europene și știm cu toți care au fost consecințele. Dacă după dezastrul creat de armele tradiționale s-a mai putut reconstrui, este greu de crezut că în noile condiții umanitatea ar mai avea vreo șansă.
Surse:
https://theweek.com/news/world-news/956217/the-arguments-for-and-against-an-eu-army
https://www.boell.de/en/2024/01/22/never-ending-debate-european-army-and-why-it-unhelpful
https://www.europeangeneration.eu/single-post/lagging-behind-in-tech-will-the-eu-ever-be-competitive
https://merics.org/en/report/china-russia-alignment-threat-europes-security
https://www.ucldiplomacy.com/post/the-eu-and-democratic-deficit-is-the-eu-in-crisis